dantelareasa

cand era mica, de mult de tot, a invatat la scoala de fete o meserie: sa lucreze dantela.
"o sa-ti prinda bine in viata" i-a zis bunica.
cu dantela si-a cunoscut sotul. 
cu dantela si-a facut rochia de nunta. 
cu dantela si-a crescut copii. 
le-a facut si lor case. 
era de mult, cand inca lumea avea dantela pe televizorul alb negru, pe masa din sufragerie si pe rafturile din vitrina unde stateau paharele de cristal rosu langa portelanuri chinezesti in forma de pestisori si pescari chinezi.
i-a facut mamei ei la casa de la tara, de langa bucuresti, si perdele,   dintr-o dantela care lasa usor si romantic sa treaca soarele prin ele la amiaza. 
atunci cand batrana scotea dulceata de visine intarita de anul trecut, servita intr-o farfuriuta mica rotunda de sticla, cu un pahar de apa de la putul din curte. 
proaspat scoasa. 
nepotii tare se bucurau de aceasta tratatie si mereu se smiorcaiau pana cand batrana le impartea tot borcanelul. 
" ca de, maica, pentru voi am pastrat-o" 
a venit noua oranduire si nu a mai fost la moda sa pui dantele in casa. 
toate cucoanele au trecut la chinezarii. 

femeia ajunsese sa faca adevarate minuni din mainile sale, cu sculele de dantela. 
crea deja, nu mai copia modele. 
dar nimanui nu mai folosea. 
dantela si femeia au avut intotdeauna secretele lor, o intimitate pefecta, subtil subliniata. nimic mai elegant odinioara decat o femeie frumoasa cu manusi din dantela, cu palarie de dantela sau cu umbrela din dantela. 
peste rochiile din materiale scume, la lenjeria intima, la ciorapii cei mai scumpi, la voalul de nunta, la scutecul noului nascut, dantela isi avea rolul sau de capatai.
acum femeia care stie sa faca dantele doar de ea visate, nu mai face aceste lucruri. dupa ce o viata intreaga a fost folositoare prin mestesugul ei, acum cand a ajuns sa creeze, nu mai face asta. 
cand a ajuns la conditia suprema, a devenit folosita. 
caci mestesugul ei ajuns la granita cu arta, nu mai este folositor. 
ce folos ca are acest dar? nu mai este cerere.
 sta si se uita la prostiile de la televizor, stricandu-si in ritm mai rapid ochii. 
cateodata se mai impiedica de sculele care i-au jalonat viata.

 se uita peste ele si trece repede. 
irosire gratuita. 
ma intreb cata lume ar avea nevoie de arta ei. 
nici nu-ti inchipui cata. 
uita-te cu atentie in toate colectiile de moda curente si vei vedea.
si totusi, femeia nu-si mai are rost.
este in piata folositilor intrebandu-se de ce? de ce? caci ea stie si poate.
 cat de mult ne-am ratacit, daca acest om nu-si mai afla rostul. 
sa inchei aici, scuzati, ma duc sa vad ce mai zic aia la televizor. 
si apoi ma inchin si ma culc.....
noapte buna, doamna
maine poate in piata folositilor vii si tu cu mine. ma plictisesc singur