dezordinea/ mama timpului

azi. 17 august 2012.
in timp ce scriu acest text, ne aflam intr-o parte a universului care reprezinta, dupa spusele celor mai intelepti din rasa noastra, cam patru procente din intregul sau.
ca am fi in fapt un fel de eroare a acestuia, ramasita a unor mecanisme probabilistice desfasurate in urma cu un timp, pe care nici nu are rost sa il numesc aici.
suntem intr-un " colt" al acestei fractiuni extrem de minoritare. cat de hilar suna, un " colt". ca si cum am putea vreodata sa stim adevaratul sens al acestiu " colt".
 nu vom sti decat tot ce ne spun inteleptii rasei noastre, inarmati cu ceea ce au produs ei mai bun
acest colt, numit de ei galaxie, de la grecescul care denumeste un fel de cerc laptos, de lapte, se misca in raport cu toate celelalte sisteme similare, cu niste viteze ametitoare, cu atat mai mari cu cat sistemele sunt mai indepartate. un tip numit Hubble a facut o gramada de calcule acum vreo suta de ani aproape, dar cine sta sa-l asculte pe asta. noi am avut intre timp razboaie, nazism, comunism, ghetouri, bombe nucleare, genociduri, disparitii de rase de animale si plante, intoxicari ale planetei pe care traim, moda, marijuana, fbi, zidul berlinului( grotesca caricatura a celebrului mare zid chinezesc), si multe altele.
deci acest colt, simpatic numit acum vreo doua mii si ceva de ani, calea lactee, fuge departe de orice alta surata de-a sa. sa ne protejeze sau sa ne indeparteze? cine mai stie. la asta acei intelepti nu dau un raspuns.
in acest suvoi de lapte, traim intr-un tarc luminat de un soare, care mai are cateva planete in afara de noi, si care pompos se numeste sistem; sistemul solar.
nimic mai comun si des intalnit in toata lumea cunoscuta. da, dar este al nostru.
acest sistem solar la randul sau, se misca cu calea laptelui, printre alte formatiuni, cu o viteza de peste doua sute douazeci de kilometri pe secunda. cu noi in el.
soarele, cel care da lumina in acest sistem, este tanar si nelinistit, astfel incat la cel mai mic stranut al lui, ne-ar duce la pieire in cateva minute( parca vreo opt mi se pare). tot el insa ne ajuta sa traim, ne-a ajutat intotdeauna cand nu ne-a omorat.
pamantul care ne este mama , strabate un ocol imens, caruia, ca sa nu-i stim lungimea, l-am facut timp, si i-am zis an, fugind literalmente" de rupe pamantul" cum ar zice bunica, cu o viteza de peste treizeci de kilometri pe secunda.
in fiecare secunda. da, chiar si in asta in care eu scriu. chiar si in aia in care tu citesti. pamantul zboara ca nebulul, cu noi pe el. 
in jurul sau se invarte cu o viteza de patru sute saizeci si cinci metri pe secunda, adica mult mai mare decat viteza sunetului, care este cam trei sferturi din aceasta.
fuge urmarit indeaproape de un soare care sta sa stranute in fiecare milisecunda, si sa ne rada.
fuge ca nebunul printr-o haita de fiinte virtuale care se intrec care mai de care, sa arunce la tinta, inspre noi, cu cam 2 milioane de pietre, unele mai mari ca altele. de la cele cat nisipul pana la cele cat o tara ca romania.
fuge sa se fereasca de aceste pietre sau ca sa le intalneasca. iarasi ai nostri intelepti nu se pronunta.
pamantul, mama noastra cum i-am zis noi vrand parca sa-l imblanzim este un monstru care este rotund, cu o raza de peste cinci mii de kilometri. dintre acestia, peste 99 sunt absolut dusmani ai nostri. in centru sunt temperaturi esitimate de peste cinci mii de grade.
traim pe o " scoarta"( intelept ales acest termen), de maxim 40 kilometri grosime, care vrea sa ne apere de toata aceasta grozavie de pietre topite si temperaturi si presiuni incredibile.
si stii care este culmea? pe aceasta scoarta, alte trei sferturi ne este improprie vietii, fiind acoperita de ape si inca in acestea nu stim sa traim noi, ci doar o parte din hrana noastra si din pericole.
din ceea ce a mai ramas, adica un sfert, alte trei sferturi sunt fie prea calde, fie prea uscate, fie prea reci, fie prea cine stie cum, pentru a putea fi locuite.
si astfel din tot acest pomelnic si insiruire de date aleatoriu puse la capat, asemeni tesaturii cu model fantastic a unui covor fermecat, ar rezulta ca noi am putea sa ne numim cea mai inalta treapta a dezordinii existente. 
si ca in vreme ce toata aceasta dezordine incearca in fel si chip sa se dezintegreze, noi vrem sa ne integram . sa o cercetam, sa o intelegem, sa o controlam, sa o folosim, sa o " reciclam"
si atunci, departe, foarte departe de noi, un semen al nostru a gandit, a visat sau poate a primit ceva extraordinar: o masura a tuturor lucrurilor TIMPUL
pentru ca nu se putea concepe viteza cu care se misca pamantul in jurul soarelui, am masurat aceasta distanta uriasa  cu noua masura si asa am ajuns sa avem un an.
fara nici o legatura cu distanta. pur si simplu un an.
la fel, pentru ca nu puteam gandi cat de repede se invarte sfarleaza, am masurat-o si i-am zis zi. ca sa o putem masura cu noi, sa putem astfel sa ne masuram cu ei.
de fapt, acel intelept care fie a gandit, fie a visat, fie a transmis si el ce i-a fost dat, ne-a aratat un adevar pe care poate maine poimaine, poate chiar acum cand scriu, alti semeni ai nostrii intelepti il vor scrie mai clar in insemnarile lor:
DEZORDINEA ESTE MAMA TIMPULUI. TIMPUL NU POATE SA PROVINA DECAT DIN DEZORDINE.
in fapt este chiar creat pentru a putea masura astfel dezordinea insasi.
noi insine , atunci cand ne nastem, incepem sa ne masuram cu aceasta masura.
si incepem sa ne distrugem. si masuram distrugerea cu ore, zile, ani, nu?
nu exista un timp pentru a masura lucrurile bune.
nu exista un timp pentru fericire. pentru dragoste. pentru bine.
timpul masoara numai dezordinea din care s-a nascut soi o va face atat timp cat aceasta dezordine va exista.
surprinzator, cel care i-a transmis acelui intelept de demult( VEZI NICI NU MAI ZICEM DE DEPARTE_ ZICEM DE DEMULT) aceasta cheie de masura a ceea ce suntem si ne inconjoara, nu a uitat sa-i de aceluia si adresa incuietoarei la care se potriveste aceasta cheie, spunandu-i:
" atata vreme cat te vei plimba cu aceasta cheie la brau, avand-o inodata pentru a nu o pierde, vei putea masura cu ea tot ceea ce esti,ai, simti, tu, ceilalti si tot ceea ce va inconjoara. insa cheia are o incuietoare la care se potriveste. odata ce o vei gasi, cheia se va potrivi acolo si vei ramane fara masuratoare, tu, ceilati, ce esti, ce ai si tot ceea ce te inconjoara.
odata cheia pusa acolo, timpul s-a terminat. nu mai este."
si asa de mult ne-au placut cele spuse de cel care ne-a spus acestea, incat repede le-am transformat in vise, povesti, dorinte, stari, religii, teorii, arte, reprezentari, cine mai stie in ce.
am creat incuietori virtuale in care sa ne inchipuim ca putem sa punem cheia data spre masurarea dezordinii.
am inventat locasul dragostei. cand punem virtual cheia acolo, timpul se suspenda.
am inventat locasul vietii vesnice
am inventat locasul mortii
l-am inventat chiar si pe stapanul cheii ca pe un locas, spunandu-i pe nume: atemporalul, vesnicul, cel fara de inceput si fara de sfarsit
am inventa locasuri numite dupa unii nirvane, shambale, raiuri, iaduri, zero absolut., tot felul de inchipuiri virtuale.
acestea toate ne permit sa intuim cum ar fi cu cheia pusa in locasul ei.
dar fiind virtuale, nu le putem materializa. stii de ce?
pentru ca toate creatiile noastre sunt paradoxuri ale ordinii virtuale create din dezordine, intorcand lucrurile cu susul in jos.
cream in dezordine, reguli, constante, modele, zei, dumnezei, si toate celelalte, ca niste luminatori care sa ne ghideze in intunericul care nu ne lasa sa vedem locasul unde trebuie sa stea cheia ce o purtam la brau si cu care masura.
nu intelegem ca aceasta intreprindere< masurarea dezordinii cu un instrument faurit chiar din ea. este in sine paradoxala.
cand vom putea sa gasim locasul , sau ne va fi gasit el pe noi, nu vom sti asta. caci tot ceea ce stim este legat de timp si masurarea cu acesta.
tot ce suntem, avem noi si ceilalti, si tot ceea ce ne inconjoara, este masurat in timp: secunde, nanosecunde, zile, luni, ani, ere, ani lumina si multe alte masuri , avataruri ale cheii unice. cand nu mai ai sistemul de masura, cheia, nu mai ai timp, nici tu, nici eu, nici altcineva din noi, din afara noastra.
atunci dezordinea ia sfarsit, odata cu timpul. atat timp cat timpul( ce constructie paradoxala in sine ) nu va inceta sa existe, sa masoare si sa ne fie la indemana, dezordinea nu va inceta.
ordinea..........aaaaaaaa.asta este altceva. dar nu cred ca vrei sa vorbim despre asta acum......
mananca intai ceea ce ti-am pus pe farfurie acuma, caci este un fel de mancare pe care, daca nu-l mananci tu pe el, te devoreaza el pe tine.
pofta buna si mare