ca și cum poarta către infinitul de dedesubt este trecerea prin tine.
este o cădere prin tine către infinit.
este o cădere, opusul unei înălțări. ce este de fapt căderea?
ai putea zice simplu; este opusul ridicării, al înălțării.
după cum nadirul este opusul zenitului.
căderea, vezi tu, este singura forma de a respecta ordinea lumii.
ordinea acestei existente a cărei axioma singura este dezordinea însăși căderea este starea naturala a dezordinii. aspirația dezordinii de a întâlni ordinea, de a rămâne căci dezordinea este efemera, pe când ordinea, care anulează timpul ca entitate, pare prin comparație veșnica.
sunt la nadir încă sunt foarte obosit, sunt bolnav fără boala, sunt la un nivel energetic foarte redus și atunci scriu ceea ce gândesc acum.
când ma uit în jos, vad ca trebuie sa merg mai întâi prin mine, pentru a putea ieși apoi către nadir, prin cădere.
și ochii, plini de tot ceea ce au văzut în aceasta viata și au transmis ca mesageri ai imaginilor, sublima în mesageri invizibili, care vor transmite ' imagini ce le vor fi împărtășite de nivelele prin care vor trece, vrând sa ' vadă' nadirul.
mai întâi ajung acolo unde am' mirosit' toată viata tot felul de lucruri.
am mirosit frica, bucuria, floarea din glastra, iarba proaspăt tăiata, ciorapii de la ora de sport.
am mirosit femeile pe care le-am cunoscut și sarmalele făcute de mama.
transform și astea în imagini și merg mai departe.
apoi ajung acolo unde am gustat din aceasta lume.
am gustat din laptele lumii. din dulceața ei.
din buze. din cafele și spirturi. din țigări și din sănii cei mai buni din lume.
am gustat transpirație și supărare.
am mai gustat și gustul acela....... de remember........
tot acolo sunt și toate cuvintele ce le-am rostit vreodată.
'mama', foame, frica, sete, prieten, lumina, poezii, înjurături minciuni și lucruri de care mi-a fost rușine de cum le-am rostit, sperând sa nu fie ținute minte.
lucruri de care sunt încă mândru , deși poate doar eu le mai știu aparent spune.
am rostit lucrurile altora pretinzând ca sunt ale mele.
și ale mele dându-le drept ale lor.
doar adevarul cred ca nu l-am rostit niciodată nu știu ce este asta.
cred ca este unul dintre acele lucruri care se afla fie la orizont, fie la zenit, fie la nadir.
păzit de gardianul care păzește depărtarea de tine.
am încercat sa vorbesc cu mine despre tine. nu știu ce a ieșit
am încercat sa vorbesc cu mine despre mine.
poate de aia sunt acum la nadir
am încercat și am vorbit câte și mai câte............
apoi merg mai departe la ' sfânta sfintelor' locul unde se spune ca se afla tot felul de lucruri;
iubirea, ura, gelozia- inima- chiar viata însăși s-ar afla acolo.
ce bine ar fi sa fi putut rosti acum un adevăr, dar nu, nu am rostit niciodată unul.
nici eu, nici tu. nimeni.
dezordinea nu îngăduie adevarul.
căci adevarul este fără timp, în vreme ce dezordinea înghesuie totul într-un timp care cel mai adesea este meschin, repede
în locașul cu pricina, pe unde se perinda tot sângele meu, care începe drumul cu mine și la fel îl și termina, este așezată toată ființa noastră, zic vechii
iubirea ar fi acolo? mi se pare stupid dar nu este treaba mea asta.
ei susțineau sus și tare ca știu și zic adevarul. EI!
acolo fiind sediul vieții și a tot ceea ce tine de asta, este și sediul morții .
locul este tot o mișcare pana când, atunci când sta, totul s-a dus. deodată.
și merg mai departe pe acest parcurs, către locul unde am depozitat tot ceea ce poate mi-a fost, asa am gândit eu, necesar pentru a trai.
am mâncat mere, am băut apa, am mâncat carnea animalelor care mi-au fost date de strămoșii mei spre mâncare fructele copacilor.
rădăcinile plantelor și semințele lor.
lucruri bune și rele, lucruri folositoare și nu prea.......... am aruncat peste ele vinuri scumpe și poșirci am înmuiat fructele și cărnurile cu băuturi cu nume care mai de care mai ciudate. și asa am adăugat și la mirosuri o grămadă de lucruri, și la cuvinte noi și noi adăugiri am iubit și mâncarea și băutura și încă le mai iubesc.
merg în jos cu o viteza care nu ma lasă sa contemplu tot ceea ce găsesc în cale.
nu ma lasă aceasta graba, acest timp precar pe care-l am în drumul către nadir,sa iau cu mine tot ce as putea lua.
'de ce sa iei toate acestea?'
nu sunt ale tale? unde vrei sa le duci? dacă acolo este deja plin de altele, mai bune, mai frumoase, mai multe? ce vei face cu acestea? le vei lăsa de izbeliște în vreun cotlon murdar , aruncate căci unde în alta parte?
lasă-le mai bine aici, mangaiele cu ochii însa urmează-ți drumul către nadir.
cel ce urca pe munte se uita mereu în spatele lui, dornic sa vadă ce a lăsat în urma.
cel ce coboară are natural anulata aceasta opțiune ai văzut pe cel care coboară de pe munte sa se uite înapoi nu cred, nu-mi aduc aminte.
însă cine sunt eu? sunt unul care nu a putut rosti niciodată vreun adevăr. acesta sunt.
adevarul este ca nu am rostit niciodată vreun adevăr. tare asta.
mai jos, pre aceasta cale, parca la o răscruce de spatii, zace sămânța neamului din care am venit. pe care eu o duc mai departe.
dau și altora din ea.
mai dau și pe de laturi, căci trăim într-o lume a dezordinii.
am dat și altora, căci amestecul de sămânța este o esență a firii.
ca sa nu para o corvoada aceasta purtare și răspândire sămânța conține în ea niște ingrediente magice. care ma fac sa gândesc ca tare trebuie sa fi fost genial cel ce a lăsat-o astfel.
ori de câte ori face ceea ce este de făcut cu aceasta sarcina, ai un bonus.
o bucurie. o stare incredibila, destul de greu de ajuns în alte condiții de parca sămânța este învăluită într-o promisiune magica.
de aici deduc eu, ca trecerea seminței prin neam, mai departe și împărțirea ei către te miri cine, este un mare lucru.
despre asta voi vorbi alta data.
sămânța este prea importanta spre a-i expedia subtilitățile și nuanțele în câteva rânduri.
merg acum în jos, pe sleaurile formate de cele doua coloane care susțin locuința lacustra care este corpul meu. sau al tău .
orice corp este un fel de locuință lacustra, alcătuită sa rămână deasupra apei. a primejdiei. a vremurilor sale....
ajung la tălpile picioarelor mele. picioarele care m-au dus unde am vrut eu. unde au vrut alții unde au vrut ele........
am avut ocazia de a schimba câteva vorbe cu un bătrân înțelept, pe care lumea-l credea dus . adică nebun.
venise vorba despre mine. ce fac eu? m-a întrebat bătrânul
' nimic' am zis eu atunci, veninos și tâmpit' nimic'.
' da, da, da, apoi asa este, răspunse cu greu bătrânul, nimic'
'apoi nu-i bine asa taica' zise la un răstimp era un venerabil ajuns la vârsta în care ai în spate desagii plini cu merinde de drum, dar s-au cam terminat drumurile.
asa ca încerci sa dai din posmagi unor tinerei, asa ca tine si ca mine, care fie întreabă la ce este buna mâncarea aia, fie zic ca au și ei de acasă și nu le trebuie.
alții mai nou zic ca pe drumurile lor, la fiece pas se găsesc bancomate și benzinării și fast food-uri de unde-și pot lua merindele necesare.
și ca dacă se grăbesc sau ajung când trebuie primesc și niște cadouri.
nefericiții care nu înțeleg ca singurul cadou ar fi cel de la tine, cel cu desagii plini și drumuri puține.....
' da sa-ti spun ceva despre tine, mai zise acela. ia aminte la mine. ochii ți au fost dați pentru vedere, asa-i? întrebă"
abținându-ma sa nu pufnesc în ras răspunsei' desigur, nu și tuturor așișderea?'
' ba da, numai ca aici vine ințelepciunea care numai a unora este; ochii ți au fost dăți spre vedere. buuun.
acum însă ei vad ceea ce le arăți tu.
sau dacă tu nu le arăți nimic, ei nu-și pierd capacitatea, însă vor cauta aiurea sa vadă ca deh, ei sunt pentru văzut deci dacă tu, dragule, nu le dai de văzut, nu înseamnă ca sunt închiși. înseamnă ca tu vei vedea ce-ți vor arata ei. '
'mâinile sunt date omului sa le folosească dacă le folosești cum vrei tu, ele asa vor face și-ți vor arata folosul lor.
dacă însă nu le vei da de făcut nimic, nu uita, rostul lor este sa facă deci își vor găsi singure de facut ceva.
și vei vedea atunci lucrul făcut de mâinile cărora tu nu le-ai dat nimic de făcut'
ai grija sa le spui mereu unde sa meargă, căci ele singure cine știe încotro te vor duce și apoi s-ar putea sa regreți sau sa fii departe de locul în care le mai puteai spune încotro, nu?'
am rămas copleșit de ce zisese bătrânul,
am înțeles ce aveam de înțeles și m-am pierdut imediat printre ceilalți , în mulțimea celor care-și cautau un rost în piața folosiților.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu